Documente necesare pentru internare

Carte de identitate

Card de sănătate/adeverință înlocuitoare/dovada asigurat

Bilet de trimitere de la medicul de familie sau specialist

Documente medicale relevante privind istoricul patologic

info-image

Informații pacienți beneficiari de bilete odihnă și tratament CNPP

Cazarea se face cu ora 16:00, iar eliberarea camerei până la ora 12:00

Consultația medicală va avea loc de regulă, a doua zi dimineața, când încep și procedurile de tratament

Nu se admit animale de companie

Nu este posibilă împărțirea biletului unui titular între două persoane, care doresc să stea jumătate de sejur

Nu vor fi cazate persoanele care nu sunt titulari de bilet

Pacienții care nu reușesc să-și procure bilet CNPP, inclusiv persoanele salariate, pot veni în limita locurilor disponibile

Reguli pentru vizitatori

Program de vizită

1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând

Pentru pacienții internați pe oricare dintre secțiile/compartimentele unității sanitare, la solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparținătorii pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, conform orarului afișat

În cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, pe oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară, cu excepția secţiilor/compartimentelor ATI, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecțiilor și cu acordul șefului de secţie/coordonatorului de compartiment

Vezi mai mult

info-image
Informații privind modalitatea de internare

Internarea celor planificați se face:

  • în zilele lucrătoare în intervalul orar 07.00-14.00, prin compartimentul de primire și internare al bolnavilor, de către medicul curant;

  • în zilele lucrătoare în intervalul orar 14.00-07.00, prin compartimentul de primire și internare al bolnavilor, cu avizul medicului de garda medicul care asigură continuitatea asistenței medicale la nivelul sanatoriului, urmând ca în prima zi lucrătoare să fie preluat de către medicul curant;

  • în zilele de weekend, prin compartimentul de primire și internare al bolnavilor, cu avizul medicului de gardă care asigură continuitatea asistenței medicale la nivelul sanatoriului.

În urma consultului în ambulatoriul de specialitate al medicului curant

  • în acest caz medicul curant va lua legătura cu medicii șefi secții spital în vederea identificării unui loc disponibil în cadrul secțiilor cu paturi;

  • dacă există disponibilitate medicul șef secție va distribui pacientul către un medic din cadrul secției sau îl va prelua personal.

  • Dacă se încadrează în criteriile de internare și pacientul este de acord telefonic cu condițiile și regulile legate de internare, se va hotarî exact ziua sosirii la sediul sanatoriului în vederea demarării procedurii de internare.

Criterii generale de internare în Sanatoriul balnear și de recuperare Mangalia

Internarea pacienților în cadrul SBRM în cadrul secțiilor de spital se realizează în baza criteriilor medicale și nu sunt influențate de alte situații discriminatorii cum ar fi: apartenența etnică, apartenența politică, convingerile religioase, orientare sexuală, aspecte particulare clinico-biologice (deficiențe vizuale, auditive), limba maternă etc. Pentru secția sanatorială sunt valabile aceleași reguli și criterii cu mențiunea că pe această secție se internează pacienți a căror afecțiune este în stadiul cronic sau subacut sau în scop profilactic.

În Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia internările se fac pe baza programării în ordinea priorității medicale: începând cu decompensări moderat-severe din punct de vedere algic și funcțional, pentru care temporizarea începerii programului de recuperare poate duce la degradarea statusului clinic și funcțional (ex – post-traumatisme și post-intervenții chirurgicale din sfera ortopedică/neurochirurgicală relativ recente – ultimii 1-2 ani, decompensări hiperalgice și dizabilitante ale unor afecțiuni cronice, deficite motorii progresive, faze acute/subacute ale unor patologii locomotorii sau neurologice care nu au cedat la tratamentul urmat la domiciliu prescris de medicul din specialitatea respectivă etc.)

Medicul curant este cel care decide internarea pacientului, ținând cont de boala de bază pentru care se indică programul de recuperare și statusul general de sănătate (celelalte comorbidități, vârsta, status imunitar)

Pacienții cu afecțiuni cronice trebuie să fie bine compensați cardiovascular, respirator, digestiv, renal, metabolic, echilibrați psihic sub tratamentul cronic urmat și monitorizat de medicul din specialitatea respectivă (cardiolog, pneumolog, diabetolog, internist, nefrolog, psihiatru etc.)

În vederea programării se va efectua obligatoriu un triaj telefonic al pacienților privind afecțiunile preexistente și cele cu risc infectocontagios.

Boli locomotorii cronice

Pacienți cu afecțiuni degenerative de la nivelul articulațiilor portante (genunchi, șolduri, glezne), umăr, cot, pumn sau la nivelul coloanei vertebrale, cu decompensări algice, statice și funcționale în puseu acut/subacut;

Pacienți cu tulburări de statică vertebrală în stadii evolutive moderat-severe și cu decompensare algică și funcțională, dar care au un restant funcțional și cardio-respirator suficient pentru participarea la programul recuperator;

Spondiloză hiperostozantă tip Forestier-Rotes-Querol cu decompensare algică acută/suacută;

Stenoze de canal vertebral cervico-dorso-lombar de diverse cauze, cu radiculopatie și decompensare algică acută/subacută și funcțională cu sau fără fenomene radiculare și neurologice (claudicatie neurogenă, deficit motor fără indicație operatorie);

Boala Scheuermann cu decompensare algică acută/subacută;

Pacienți cu afecțiuni cronice reumatic-degenerative însoțite de manifestări tip reumatism abarticular în puseu acut/subacute (bursite, tendinite, sinovite, teno-sinovite);

Osteoporoza primitivă sau secundară (dar nu neoplazică) cu fracturi vertebrale /de șold pe os patologic, cu sechele algofuncționale în puseu acut/subacut.

Boli reumatice inflamatorii cronice

Poliartrita reumatoidă

Stadiile 1/2/3 de evoluție, cu capacitatea de realizare a ADL-urilor în puseu subacut;

Spondilita ankilozantă și spondilartropatii seronegative;

În orice stadiu evolutiv, dar să existe decompensare algică și funcțională, cu capacitate respiratorie și posibilitate locomotorie adecvate care să permită participarea la programul de recuperare;

Artrită psoriazică în faza de remisie fără leziuni cutanate care să împiedice desfășurarea programului de recuperare (leziuni cutanate extinse care prezintă soluții de continuitate);

Artrite microcristaline, gută și condrocalcinoză;

În faza subacută sau de remisie, cu restant algic și disfuncțional, controlate /monitorizate medicamentos și paraclinic de medicul de specialitate;

În afara puseului inflamator acut clinic și/sau paraclinic (criteriu de excludere – VSH peste 30 mm/h și/sau alte teste inflamatorii intens pozitive, efectuate cu cel mult trei luni anterior internării).

Lupus eritematos sistemic, dermato/polimiozite, alte boli autoimune și de colagen

În evidență și monitorizare reumatologică (ultimul consult/control la medicul specialist să nu fie mai vechi de 3-6 luni);

În afara puseului inflamator acut clinic și/sau paraclinic (criteriu de excludere – VSH peste 30 mm/h și/sau alte teste inflamatorii intens pozitive, efectuate cu cel mult o lună anterior internării);

În faza de remisie, fără leziuni cutanate sau mucoase care să împiedice aplicarea diferitelor proceduri fizical-kinetice, cu deficit algic și funcțional, iar restantul organic și locomotor să permită participarea la programul de recuperare;

Stadii compensate a diferitelor afectări organice din cadrul bolii de fond (renală/hepatică/hematologică/cardiovasculară etc.) demonstrate prin investigații corespunzătoare, efectuate în ultima lună anterior internării;

Artrite microcristaline, gută și condrocalcinoză;

În faza subacută sau de remisie, cu restant algic și disfuncțional, controlate /monitorizate medicamentos și paraclinic de medicul de specialitate;

În afara puseului inflamator acut clinic și/sau paraclinic (criteriu de excludere – VSH peste 30 mm/h și/sau alte teste inflamatorii intens pozitive, efectuate cu cel mult trei luni anterior internării).

Boli neurologice

Sechele dupa accidente vasculare cerebrale

Hemipareze aflate la minim 3- 6 luni de la producerea AVC-ului cauzator;

Deficit funcțional restant și cardio-respirator suficient pentru a permite un program de recuperare;

Capacitate de autoservire și deplasare cu ajutor minimal, fără să necesite însoțitor;

Independența sfincteriană - continența urinară si anală (să nu necesite sondă sau pampers);

Leziune neurologică stabilizată, control la medicul neurolog în ultimele 3 luni;

Lipsă crize comitiale în ultimele 3 luni;

Nivel cognitiv suficient pentru comunicare, cooperare și colaborare active și voluntare la programul de recuperare funcțională;

Comorbidități (HTA, BCI, DZ,etc) controlate terapeutic.

Sechele după TCC/TVM/boli neurologice centrale (tip Scleroza multiplă, Scleroza Laterală Amiotrofică etc.)/ poliradiculonevrite etc.

Clinic cu deficit neurologic tip parapareze / tetrapareze/ hemipareze/ dipareza;

Deficit funcțional restant și cardio-respirator suficient pentru a permite desfășurarea programului de recuperare;

Capacitate de autoservire și deplasare cu ajutor minimal, fără să necesite însoțitor sau în acest caz contrar cu însoțitor;

Independenta sfincteriană - continența urinară și anală (să nu necesite sondă sau pampers);

Leziune neurologică stabilizată, control la medicul neurolog în ultimele 3-6 luni;

Lipsă crize comitiale în ultimele 3 luni;

Nivel cognitiv suficient pentru comunicare, cooperare și colaborare active și voluntare la programul de recuperare funcțională;

Tratamentul bolii neurologice de fond și reacțiile sale adverse posibile să nu împiedice desfășurarea programului de recuperare.

Boala Parkinson

Deficit recuperabil;

Restant funcțional și condiție cardio-respiratorie suficiente pentru a permite integrarea în programul de recuperare;

Stabilitate neurologică: consult neurologic în ultimele 3 luni;

Nivel cognitiv suficient pentru comunicare, cooperare și colaborare active și voluntare la programul de recuperare funcțională;

Tratamentul bolii neurologice de fond și reacțiile sale adverse posibile să nu împiedice desfășurarea programului de recuperare;

Deglutiție, alimentare, control și continență sfincteriană – posibile independent, să nu necesite însoțitor.

Leziuni neurologice tip periferic (pareze/paralizii de plex/radacina/nerv, parțială sau totală, sindroame de entrapment)

Echilibrat cardivascular și respirator pentru permită integrarea în programul de recuperare;

Posibilitatea de autoservire și deplasare posibile minim 50% independent, să nu necesite însoțitor, continență și control sfincterian voluntare.

Discopatie cervicală / dorsală/ lombară neoperată

Forme moderat algice sau acute, netratate medicamentos sau care nu au răspuns la tratamentul medicamentos urmat la domiciliu;

Sindrom radicular algic/algoparestezic/algoparetic cu excluderea cazurilor cu deficit motor instalat recent sau agravat progresiv sau sd coada de cal, care necesită consult neurochirurgical de urgență.

Discopatie cervicală / dorsală/ lombară operată

Toate formele operate, la minim trei luni postoperator care prezintă deficit funcțional recuperabil, dar prioritatea este dată de severitatea sechelelor algofuncționale, de numărul și de vechimea intervenției chirurgicale (prioritare cele operate în ultimii 1-2 ani sau operate iterativ).

Afecțiuni post-traumatice sau ortopedice

Entorse sau luxații recente ale articulațiilor portante membre inferioare, mediu-severe, care au necesitat tratament ortopedic conservator (imobilizare gipsată/atelă/bandaj) și care după îndepartarea acesteia, prezintă încă durere și impotență funcțională moderat-severă, necesitând program de recuperare funcțională;

Fracturi de membre inferioare/ bazin/ vertebrale care nu au necesitat intervenție chirurgicală, dar care după perioada de imobilizare recomandată prezintă încă durere și impotență funcțională moderat-severă, necesitând program de recuperare funcțională în vederea reinserției socio-profesionale și realizării ADL-urilor.

Post-operator

Intervenții chirurgicale din sfera ortopedică (pentru patologie post-traumatică sau cronică vertebrală/bazin/membre inferioare, protezare articulară șold/genunchi/umăr etc.), neurochirurgicală (pentru patologie medulară sau cerebrală, sd entrapment etc.), care prezintă post-operator sechele algice și/sau funcționale;

Toate cazurile operate cu impact neurologic sau locomotor, care prezintă deficit funcțional recuperabil, prioritatea fiind dată de severitatea sechelelor restante, de numărul și de vechimea intervenției chirurgicale (prioritare cele operate în ultimii 1-2 ani sau multiple intervenții în cursul timpului);

Prezența complicațiilor locale post-operatorii (plăgi incomplete cicatrizate, supurații, infecții, hematoame locale, epitelizări defectuoase, semne locale de ischemie/tromboză, edeme masive post-operatorii) sau complicații generale postoperatorii (anemie, stări febrile, decompensări cardiorespiratorii, escare, stări septice etc.) reprezintă contraindicație relativă pentru internare (recuperarea se va amâna pentru după rezolvarea problemelor în cauză);

Restant funcțional și condiție cardio-respiratorie suficiente pentru a permite integrarea în programul de recuperare.

Principalele criterii pentru a decide internarea unui pacient în secțiile de spital sunt reprezentate de existența unei dizabilități recuperabile (total sau parțial) a aparatului locomotor, existența durerilor sau a unei decompensări algofuncționale acute/subacute, a unei suferințe cronice sau sechelare acutizate, cazuri ce nu au putut fi rezolvate în ambulatoriu sau nu se pretează la tratament ambulatoriu (inclusiv din cauza comorbidităților).

Sunt acceptați pentru a fi integrați în programul de recuperare posibil de efectuat în Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, acei pacienți mobilizabili, care prezintă grad ușor și mediu de dizabilitate, care se pot autoîngriji, autoalimenta, performa un minim de ADL-uri și de deplasare tip independent în cadrul sanatoriului și bazei de tratament.

Pacienții care nu se pot mobiliza independent, dar sunt echilibrati din punct de vedere cardiovascular și respirator și care nu prezintă comorbidități incompatibile cu programul recuperator pot fi internați dacă au însoțitor.

Diagnosticul – cel mai important criteriu – afecțiuni la care temporizarea începerii programului de recuperare poate duce la degradarea statusului clinic și funcțional - stări postoperatorii, la 3 luni dupa intervenții chirurgicale (patologie neurochirurgicală spinală/cerebrală, patologie ortopedică, chirurgie plastică și reconstructivă etc.), după imobilizare gipsată / orteze / corsete / bandaje pentru stări posttraumatice tratate conservator, sindroame de decondiționare / postimobilizare, patologie neurologică centrală și periferică, stadii avansate boli reumatice cronice;

Decompensarea algică și funcțională – afecțiuni acute/subacute sau cronice reactivate cu durere foarte intensă, pacienți la care tratamentul medicamentos la domiciliu a fost parțial eficient, impact funcțional mediu asupra realizării ADL-urilor și activităților profesionale;

Data solicitării – criteriul temporal – în ordinea planificării, în ordinea de pe listă de programare;

Statut profesional – cadrele medicale sau legătura cu comisii de expertiză pentru pensionari, prelungiri CM, avize etc.

Contraindicații pentru internare
  • afecțiuni acute febrile și afecțiuni cronice în perioadele de exacerbare acută;

  • boli venerice în perioada de contagiozitate (sifilis, gonoree);

  • purtătorii de germeni patogeni (streptococ hemolytic, Ag HB, HIV) sau cu parazitoze;

  • boli infecțioase în perioada de contagiozitate, până la terminarea izolării obligatorii;

  • stări casectice indiferent de cauza care le-a produs;

  • tumori maligne (indiferent de formă, localizare sau stadiu evolutiv) sau tumori benigne cu potențial de malignizare;

  • hemoragii repetate și abundente de orice natură;

  • sarcina patologică în orice lună și sarcină normală peste 3 luni;

  • epilepsia necontrolată terapeutic cu risc de crize comitiale pe parcursul internării;

  • boli de sânge sau de sistem cu alterarea stării generale (anemie, leucemii, limfoame);

  • psihopatii cu tulburări de comportament social; demențe;

  • alcoolismul cronic cu tulburări neuropsihice; toxicomaniile;

  • bolnavi la limita decompensării de organ (diabet greu controlat alimentar și medicamentos);

  • boli dermatologice cu potențial de contagiozitate sau cu leziuni cutanate incomplet cicatrizate;

  • insuficiență cardiacă, renală sau hepatică manifestă.

Cardio-vasculare și hematologice

  • HTA severă, greu controlată terapeutic, cu oscilații mari, cu grad de risc cumulativ ridicat (contraindicație relativă) sau netratată și dezechilibrată (contraindicație relativă);

  • Infarct miocardic în antecedente (contraindicație relativă) și în primele 6 luni (contraindicație absolută);

  • Tulburari de ritm: fibrilație atrială, TPSV;

  • Boala cardiacă ischemică cronică (CI relativă) cu crize de angor de efort mic sau de repaus (CI absolută);

  • ICCC cls III / IV NYHA;

  • Arteriopatie obliterantă membre inferioare std 3 și 4 Fontaine;

  • Tromboflebită acută, varice sau pachete varicoase mari cu risc complicații;

  • Trambangeită obliterantă;

  • Sd Raynaud cu declanșare la prag termic mic;

  • Hemophilia dezechilibrată;

  • Anemie severă, trombopenii, leucopenii, boli hematologice cunoscute sau nu și decompensate, leucemii, limfoame etc.;

  • Probe inflamatorii cu valori foarte mari;

  • Stări febrile, stări casectice;

  • Risc crescut de sângerare sau statusuri procoagulante;

  • Alte afecțiuni care singulare sau prin asociere pot constitui o contraindicație.

Respiratorii

  • Astm bronsic sau BPOC cu crize frecvente, incomplet controlat medicamentos;

  • Insuficiență respiratorie cronică decompensată;

  • TBC pulmonar activ aflat în tratament sau sub 1 an de la debut;

  • Supurații pulmonare cronice;

  • Orice fel de afecțiuni respiratorii intercurente în perioada de stare (IACRS, pneumonii, traheobronșite etc.);

  • Alte afecțiuni din sfera aparatului respirator.

Digestive

  • Istoric recent de hemoragie digestivă superioară sau inferioară în ultimele 6 luni;

  • Hepatite acute virale, toxice;

  • Hepatite cronice active și decompensate (probe hepatice peste dublul limitelor superioare normale) sau la care tratamentul de fond și reacțiile sale adverse posibile (fatigabilitate, probleme hematologice) împiedică desfășurarea programului de recuperare ;

  • Ciroze hepatice decompensate vascular și /sau parenchimatos;

  • Encefalopatie portală;

  • Varice esofagiene cu risc crescut de rupture sau care au prezentat sângerare în antecedentele recente-3-6 luni;

  • Ulcer gastric sau duodenal, gastrite, colonopatii în puseu dureros și simptomatic;

  • Pancreatite cronice reactivate;

  • Orice fel de afecțiuni digestive intercurente în perioada de stare (sd diareice acute etc.);

  • Incontinența pentru materii fecale;

  • Alte afecțiuni din sfera aparatului digestiv.

Reno-urinare

  • Insuficiență renală cronică decompensată;

  • Colică renală recentă (cu eliminare sau nu de calculi/nisip), episaode de hematurie în ultimele trei luni;

  • Incontinență urinară;

  • Afecțiuni ale prostatei sau structuri uretrale cu glob vezical recent;

  • Alte afecțiuni renourinare.

Ginecologice

  • Sarcină;

  • Sângerări abundente (fibromatoză uterină, endometrioză);

  • Alte afecțiuni ginecologice ce împiedică realizarea programului de recuperare.

Metabolice

  • Diabet zaharat decompensat, slab controlat;

  • Gută în puseu acut(contraindicație relativă);

  • Obezitate;

  • Boli endocrinologice decompensate;

  • Alte afecțiuni metabolice.

Neuro-psihiatrice

  • Boli psihiatrice decompensate;

  • Lipsa discernământului;

  • Afecțiuni cu risc crescut suicidar, tentative de suicid în istoric;

  • Agitație intensă psiho-motorie, comportament (limbaj, gesturi) agresiv, violent;

  • Nivel cognitiv insuficient pentru comunicare, cooperare și colaborare active și voluntare la programul de recuperare;

  • Incapacitate severă de autoservire și deplasare, necesitând însoțitor permanent;

  • Incontinență sfincteriană;

  • Alte afecțiuni psihiatrice ce împiedică realizarea programului de recuperare și care necesită îndrumare către unități sanitare de profil.

Neoplazii

  • Aflate în supraveghere oncologică;

  • În timpul curei de chimio și radioterapie.